Ministrul Justiţiei a demis din funcţie, marţi, conducerea Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, pentru liberarea deţinutului Ion Turnagiu, criminalul care a incendiat o fată de 17 ani.

 „Ministrul Justiţiei l-a demis din funcţie, astăzi, 16 iunie 2020, pe directorul adjunct al Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, în urma evaluării procesului – verbal nr.20020/169 din 28.03.2019 emis de Penitenciarul Drobeta – Turnu Severin privind deţinutul Ion Turnagiu”, se arată într-un comunicat am MJ.

Potrivit documentului citat, tot marţi, ministrul Justiţiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare a CSM în vederea efectuării de verificări cu privire la modul de respectare a dispoziţiilor legale care reglementează liberarea condiţionată în dosarul 3349/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi privind cererea de liberare condiţionată a deţinutului Ion Turnagiu.

„Ministrul Justiţiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, astăzi, 16 iunie 2020, sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a efectua un control tematic privind modul de respectare a aceloraşi dispoziţii legale, la nivel naţional, având în vedere că această problemă a devenit recurentă şi s-a manifestat din plin şi în cazul legii privind recursul compensatoriu, cu consecinţe grave asupra siguranţei cetăţeanului”, se mai arată în comunicat.

Fata de 17 ani incendiată de criminalul Ion Turnagiu a fost supusă, luni, celei de-a patra operaţii la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, unde medicii fac tot posibilul să o salveze.

 

Criminalul Turnagiu Ion (46 de ani), cel care a incendiat-o pe adolescentă după ce aceasta a depus o plângere la Poliţie pentru viol, a fost liberat condiţionat din închisoare în 10 mai 2019. După liberare, bărbatul a ajuns să lucreze cu ziua şi a devenit prieten cu tatăl fetei. Şi-a deschis un cont pe Facebook, unde cu o zi înainte de a o incendia pe tânăra de 17 ani a înregistrat un mesaj de adio: „Vă mulţumesc tuturor şi bunul Dumnezeu să le dea la toţi de acum înainte după inima şi sufletul nostru. Vă iubesc, adio!”.

 

 

 

 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Circ la marginea Bucureștiului, cu Nicușor și Aurelian
Articolul următor100% TU DECIZI! Dacian Cioloș, fiu de milițian și văr cu șef din „Doi și-un sfert”