Consiliul Județean Mehedinți, ordonatorul de credite și forul care are în subordine direct Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, cere audierea întregului aparat de conducere al unității spitalicești. Consilieii PNL vor să ia la întrebări toți membrii Consiliului de Administrație, dar și Consiliul Director al spitalului, pe tema problemelor grave de acolo. Audierea va avea loc la finele acestei luni, în prima ședință ordinară a Consiliului Județean Mehedinți. (VIDEO din ședința de Consiliul Județean, deasupra!)
Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Severin va fi chemată la audieri în plenul Consiliului Județean Mehedinți, pentru a da explicații cu privire la problemele de acolo. Solicitarea a venit din partea grupulului consilierilor PNL din forul județean și a fost încuviințată atât de plen cât de de președintele Consiliului Județean.
În maxim o lună de zile, la viitoarea ședință ordinară a Consiliului Județean Mehedinți, întreg Consiliul de Administrație al Spitalului Județean și Comitetul Director vor fi invitați la o ședință de analiză. în care vor trebui să dea explicații cu privire la tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, plecând de la decesele potențial produse de infecții nosocomiale și până la gestionarea fondurilor primate de la Consiliul Județean. Se pare că există secții în spital care produc pierderi uriașe, iar analiza va fi și una la nivel financiar. Grupul consilierilor PNL a cerut această analiză, iar Executivul Consiliului Județean a fost de acord. Liderul consilierilor PNL din Consiliul Județean Mehedinți, Stela Firu, medic de profesie și manager al Spitalului „Căi Ferate” din municipiu a adus în discuție aspecte grave, care în opinia sa, au generat problem în cel mai mare spital din județ.
„Ceea ce se întâmplă la nivelul Spitalului Județean este îngrozitor, mor oameni acolo și atitudinea conducerii nu este tocmai una corectă și normal. În maxim o lună noi dorin să invităm aici conducerea Spitalului și pe cea a Direcției de Sănătate Publică. Dincolo de consumul care se face pe secții si de pierderile de acolo, eu cred că sunt contracte defectuoase care bagă spitalul în groapă din punct de vedere financiar. Să facem o analiză și la acest nivel!”, a cerut consilierul PNL Stela Firu.
Consiliul Județean este de acord cu audierea
Președintele Consiliului Județean Mehedinți a fost de accord cu solicitările și a dispus ca directorii Spitalului Județean să prezinte în următoarea ședință un raport amănunțit. Mai mult, acesta a adus propriile critici managementului din Spitalul Județean.
„Trebuie să facă și Spitalul Județean eforturi pentru reducerea pierderilor de pe secții. Nu este în regulă ca la nivelul unora dintre secții să se producă pierderi enorme, darn oi să venim cu circa 35 de milioane de lei cofinanțare pentru proiecte destinate Spitalului Județean”, a precizat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.
Nu mai puțin de patru persoane au murit, la finele lunii aprilie, la Secția ATI după ce au fost infectate cu bacteriile Klebsiella și Acinetobacter. Este vorba de o femeie de 54 de ani și alte trei persoane cu vârste cuprinse între 64 și 65 de ani. Atât oficialii din Spitalul Județean, cât și cei de la Direcția de Sănătate Publică Mehedinți recunosc existența bacteriilor ucigașe, dar și decesele respective. Situația critică a dus la închiderea sectorului septic al Secției ATI, bolnavii fiind redirecționață către alte spitale. Coșmarul a început undeva după jumătatea lunii martie și a culminat cu finele lunii aprilie când a murit ultimul dintre cei patru pacienți.