Parchetul General susţine că, în urma unui control efectuat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, nu au fost stabilite elemente de natură a reţine gestionarea necorespunzătoare de către procurori şi poliţişti a cazului fetei incendiate, însă vor fi efectuate verificări cu privire la angajaţii DGASPC Mehedinţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Parchetul General susţine că, în urma unui control efectuat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, nu au fost stabilite elemente de natură a reţine gestionarea necorespunzătoare de către procurori şi poliţişti a cazului fetei incendiate, însă vor fi efectuate verificări cu privire la angajaţii DGASPC Mehedinţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

În luna iunie, procurorul general Gabriela Scutea a dispus efectuarea unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, unde victima depusese o plângere împotriva bărbatului pentru viol.

„În continuarea comunicatului de presă din data 15 iunie 2020 având ca obiect controlul dispus de către procurorul general cu privire la dosarul înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare ca urmare a plângerii formulate de minora care a fost ulterior victima unei tentative de omor prin incendiere în judeţul Mehedinţi, comunicăm următoarele: (…) În urma controlului efectuat, nu au fost stabilite elemente de natură a reţine gestionarea necorespunzătoare a cauzei de către organele de poliţie şi de către procurorul care a supravegheat cercetările, actele de urmărire penală necesare stabilirii unui plan de anchetă fiind efectuate de îndată”, se arată într-un comunicat al PICCJ transmis marţi.

Parchetul General susţine că procurorii din Vânju Mare au fost în „imposibilitatea obiectivă” de a administra probele pentru că nu era gata expertiza medico-legală şi nu au putut lua o măsură preventivă împotriva agresorului doar pe baza unei plângeri penale.

„Neluarea unei măsuri preventive faţă de persoana vizată de plângerea penală a fost determinată de imposibilitatea obiectivă de a administra probatoriul necesar până la data săvârşirii prin incendiere a tentativei de omor asupra minorei, expertiza medico-legală nefiind finalizată la momentul respectiv, iar dispunerea unei măsuri preventive neputând fi bazată exclusiv pe existenţa unei plângeri penale. Intervalul de la formularea plângerii până la săvârşirea tentativei de omor prin incendiere a persoanei vătămate a fost de 74 de ore, timp în care, având în vedere riscurile pentru minoră decurgând din acţiunile anterioare ale persoanei vizate, organele de urmărire penală au solicitat DGASPC Mehedinţi luarea măsurii de protecţie a internării în regim de urgenţă”, se precizează în comunicat.

Pe de altă parte, Parchetul General va efectua verificări sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, care îi vizează pe angajaţii DGASPC Mehedinţi.

„Ca urmare a controlului dispus privind celeritatea şi rolul activ în efectuarea urmăririi penale în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus examinarea sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu a conformării reprezentanţilor DGASPC Mehedinţi la procedurile legale şi la obiectivul interesului superior al minorului, în condiţiile revocării măsurii internării într-un centru de plasament în regim de urgenţă după doar o zi”, precizează PG.

Ion Turnagiu a incendiat o fată de 17 ani dintr-o comună din judeţul Mehedinţi, după ce a stropit-o cu o substanţă inflamabilă. Bărbatul are la activ cinci crime, primind o condamnare pe viaţă, însă el a fost eliberat condiţionat în mai 2019, după ce Tribunalul Mehedinţi a considerat că acesta îndeplineşte condiţiile necesare.

Articolul precedentLucrările pentru modernizarea Bulevardului Tudor Vladimirescu, la final
Articolul următorDosarul „10 august” a fost clasat parțial. Șefii Jandarmeriei, scoși de sub urmărire penală