Astăzi vremea va fi răcoroasă în sud-vestul ţării. În restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă.
Cerul va fi variabil, în special după-amiaza şi seara, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice.
Aceste fenomene se vor întâlni local în Banat, sudul Crişanei, Oltenia şi Muntenia şi pe arii restrânse în rest, cu o probabilitate mai ridicată în Dobrogea.
Izolat va cădea grindină, iar în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice, dar şi în timpul averselor când vor fi posibile şi vijelii (rafale în general de 50…60 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 27 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali spre 2 grade, dar şi mai ridicate pe litoral şi în deltă spre 16…18 grade.