Virgil Popescu, ministrul Energiei, îi îndeamnă pe consumatorii casnici de electricitate să încheie noi contracte pe piaţa liberă, unde găsesc preţuri mai mici decât ar plăti dacă rămân cu vechile contracte, de la 1 ianuarie.
Declarațiile vin în contextul în care, de la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate se va liberaliza complet, iar consumatorii care rămân cu vechile contracte vor plăti facturi mai mari cu valori cuprinse între 13% şi 26%.
„Există piaţa concurenţială (liberă – n.r.), care este mai ieftină decât piaţa universală şi există Hidroelectrica, care are un preţ mai mic de la 1 ianuarie. Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună. Eu am spus acum vreo două săptămâni, în momentul în care Hidroelectrica a anunţat o ieftinire cu 4% a preţului la energie electrică de la 1 ianuarie, că oricine nu este mulţumit de furnizorul actual îşi poate alege un furnizor din piaţa concurenţială, respectiv poate să se mute la Hidroelectrica, care până acum oferă cel mai mic preţ şi de la 1 ianuarie mai mic decât preţul de anul acesta şi mai mic decât preţul reglementat care este până la 31 decembrie”.
Ministrul este de părere că în prezent furnizorii speculează conservatorismul clienţilor casnici, care nu sunt obişnuiţi să caute noi oferte, deși acestea există.
„Dacă nu optezi pentru piaţa concurenţială, automat legea nu te lasă să rămâi fără curent electric şi atunci treci în piaţa universală, iar în piaţa universală furnizorii au profitat de acest aspect şi preţul este mai mare faţă de piaţa concurenţială. (…)
Furnizorii mai au obligaţia să facă inclusiv în cursul lunii ianuarie notificare către toţi clienţii, iar, dacă până la 31 ianuarie un client casnic optează pentru piaţa concurenţială, indiferent de ziua din ianuarie în care optează, i se calculează toată factura pe ianuarie la acel preţ din piaţa concurenţială. În plus, oricând în timpul anului, consumatorii se pot muta din piaţa universală în piaţa concurenţială sau îşi pot schimba furnizorul”, a continuat ministrul.
Ministrul a declarat și că preţurile se vor aşeza în următoarele luni, exemplificând liberalizarea gazelor, care a avut loc la 1 iulie 2020.
„După mine, este un comportament la limita bunei credinţe a furnizorilor, ei încearcă acum să-şi maximizeze profitul, aşa cum au încercat la gaze. Eu tot spuneam că se vor reduce preţurile cu 10%, ei tot spuneau că nu, că nu, că nu, până la urmă le-au redus. La fel, la electricitate sunt convins că în cursul anului 2021 preţurile se vor regla” a mai declarat reprezentantul Guvernului.
De la 1 ianuarie 2021, piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată, iar ANRE nu va mai stabili preţurile pentru consumatorii casnici, acestea fiind calculate de furnizorul tradiţional şi se vor numi preţuri de serviciu universal.
Consumatorii pot opta pentru actualele contracte, la preţuri de serviciu universal, care cresc cu 13-26%, sau pentru alte contracte în piaţa liberă.
Conform calculelor Asociaţiei Energia Inteligentă, pe baza datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, cel mai mult se va scumpi electricitatea pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.
La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul va creşte cu 15%, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%.