Noul ministru de Interne, Marcel Vela este de părere că Poliţia Română are nevoie de o schimbare a numelui, de o rebranduire.
catul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) a făcut publică o declaraţie a lui Marcel Vela, care a afirmat că vrea să schimbe numele Poliţiei Române, pentru a o delimita de Poliţia Locală. 

 

 

„Vreau rebranduirea Poliţiei Naţionale, care acum se numeşte Poliţia Română.

 

 

Doresc s-o numim Poliţie Naţională, pentru a nu mai intra, pe acelaşi palier, în competiţie sau conflict cu Poliţia Locală. Tot respectul faţă de Poliţia Locală, am fost primar 12 ani, am construit poliţie locală în sensul că i-am găsit gardieni publici, după aceea poliţie comunitară şi poliţie locală, băieţi destoinici, dar, ca să nu se suprapună atribuţiile, cred că trebuie să clarificăm o delimitare clară între Poliţia Locală şi Poliţia Română, pe ultima s-o numim Poliţie Naţională. Asta ţine de rebranduire, ca să zic aşa…”, a declarat noul ministru de Interne.

 

 

Marcel Vela vrea reformarea Poliţiei

 

Marţi, 5 noiembrie, în ziua în care a preluat portofoliul MAI, Marcel Vela le-a transmis poliţiştilor că urmează schimbări importante în minister.

 

 

Despre noile măsuri în MAI, prin care se doreşte reformarea Poliţiei, Vela a spus că acestea vor fi luate în câteva săptămâni.

 

„Trebuie să vorbim despre importanţa tututor legilor care să reformeze poliţia, astfel încât să fie în slujba cetăţeanului. Anumite funcţii pot fi redistribuite, pentru ca cei din birouri să coboare în stradă, alături de cetăţeni.

 

Sunt mulţi poliţişti detaşaţi la alte ministere care afectează personalul şi cred că această situaţie se va îndrepta, vis-a-vis de detaşările care nu au motive pertinente”, a afirmat Marcel Vela.

 

Noul ministru de Interne a mai spus că în perioada imediat următoare se va face o analiză în urma căreia se vor lua măsuri pentru profesionalizarea personalului.

 

 
 
Articolul precedentCine sunt principalii parteneri comerciali ai judeţului Mehedinţi
Articolul următorTinerii care vor să devină jandarmi susțin joi evaluarea psihologică