Doi severineni, spaima bancomatelor din Constanța

Doi mehedințeni care se specializaseră în furturi din bancomate, în municipiul Constanța, au fost reținuți de polițiștii constănțeni. Potrivit IPJ Constanța, una dintre persoane este cercetată penal, iar cealaltă este în arest preventiv.

Mai multe structuri județene specializate ale MAI și-au dat mâna pentru a prinde doi severineni, un bărbat și o femeie, care comiteau furturi din bancomate, pe teritoriul municipiului Constanșa. Vorbim despre poliţiştii de investigaţii criminale ai IPJ Constanţa, cu sprijinul Direcţiei Investigaţii Criminale din cadrul IGPR şi al lucrătorilor DGPMB, IPJ Iaşi, IPJ Călăraşi, IPJ Bihor şi IPJ Mehedinţi, care au lucrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi al Sectorului 3 Bucureşti.

Poliţiştii constănţeni au reţinut în sarcina a două persoane, respectiv o femeie de 27 de ani şi un bărbat de 41 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, comiterea a zece fapte, în perioada iulie – august 2018. Astfel, din anchetă au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi forţat fantele de eliberare numerar ale mai multor ATM-uri, în vederea introducerii unui obiect confecţionat artizanal pentru a reţine sume de bani din tranzacţiile ulterioare. În prezent, aceştia sunt cercetaţi în stare de arest la domiciliu în cazul femeii şi arest preventiv în cazul bărbatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fiind formulată propunere de trimitere în judecată a celor doi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de I.P.J. Constanța.

Articolul precedent7,67% – rata şomajului în Mehedinți
Articolul următorFINANȚARE EUROPEANĂ PENTRU AMBULATORIUL SPITALULUI JUDEȚEAN