Distribuție Oltenia a organizat un număr de 4.819 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice în intervalul octombrie – decembrie 2019.

Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

Peste 4.819 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie au fost verificate în perioada octombrie – decembrie 2019.

Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. ”Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative”, atrag atenția reprezentanții DSP Mehedinți.

În plus, consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentării cu energie electrică, provocând astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrică având contracte încheiate de furnizare a energiei electrice și respectând prevederile legale in vigoare.

Departamentele specializate din cadrul Distribuție Oltenia organizează acțiuni în colaborare cu organele de specialitate ale Poliției pe linia prevenirii și combaterii caracterului infracțional al faptelor. În caz de suspiciune de sustragere de energie electrică, de deteriorare, modificare, blocare a funcționarii echipamentului de măsurare a energiei electrice, modificare a componentelor instalațiilor energetice, executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sunt sesizate organele de urmărire penală competente.

 

 

În cele 7 județe în care operează Distribuție Oltenia au fost verificate 4819 locuri de consum și au fost identificate 547 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică, împărțite după cum urmează: Argeș – 103 cazuri,  Dolj – 149 cazuri,  Gorj – 12 cazuri, Mehedinți – 48 cazuri, Olt – 112 cazuri, Teleorman – 83 cazuri și Vâlcea – 40 cazuri.

 

 

Articolul precedentCULISELE PUTERII, o nouă emisiune la Realitatea PLUS. Care sunt jocurile, tensiunile și aranjamentele din spatele scenei politice
Articolul următorRata şomajului în Mehedinți aproape de 7%