Două persoane au fost reţinute, joi, în urma unor percheziţii desfăşurate de poliţiştii din Mehedinţi în două localităţi din judeţ şi în municipiul Motru, judeţul Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri.
Potrivit IPJ Mehedinţi, opt percheziţii au fost desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, în municipiul Drobeta Turnu Severin, localitatea Răscoleşti, judeţul Mehedinţi şi municipul Motru, județul Gorj.
22 de mandate de aducere au fost puse în aplicare.
Au fost vizate persoane bănuite că ar fi preparat fragmente vegetale (ceai de nalbă mare și măghiran) cu substanțe psihoactive, le-ar fi dozat și vândut către diverse persoane.
În urma acţiunii, poliţiştii au ridicat, în vederea indisponibilizării, aproximativ 230 de grame fragmente vegetale verde-olive cu miros chimic-înțepător, aproximativ 150 de grame de substanță pulverulentă albă, respectiv alb gălbui, 2 grindere, 8 telefoane mobile, 2 unități PC, 1 laptop, 3 memory-stick-uri, 3 carduri bancare, 33.400 de lei și 220 de euro.
„Procurorul de caz a dispus măsura reţinerii, pentru 24 ore, faţă de 2 persoane, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 11 iunie, să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul citat.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
La activitate, au participat şi jandarmii din Mehedinţi.