După ce Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a încheiat litigiul cu firma care se angajase că va construi în oraş o nouă centrală termică, s-au căutat soluții pentru încălzirea orașului.

Problema încălzirii a devenit critică în Drobeta Turnu Severin după ce vechiul furnizor a intrat în faliment în 2016, iar investiţiile la o nouă centrală nu s-au mai încheiat. Aproximativ 30.000 de locuinţe, zeci de şcoli, instituţii publice sunt racordate la sistemul centralizat al orașului.

”Pot să vă spun că după un an și ceva de când s-a terminat acel proces cu firma care a avut la un moment dat posibilitatea să facă o centrală termică în Drobeta Turnu Severin, avem o  soluție pentru încălzirea orașului. Au fost niște pași obligatorii pe care a trebuit să-i urmăm, refacerea strategiei de încălzire a orașului, studiul de fezabilitate, iar în acest moment soluția pentru încălzirea orașului o constituie construirea unei centrale termice în cogenerare de înaltă eficiență. Va fi o centrală care să asigure atât agentul termic cât și apa caldă pe timpul verii, și care să producă în același timp curent electric în ideea de a avea și un preț la gigacalorie mai eficient”, a declarat luni primarul Marius Screciu, în cadrul unei conferințe de presă.

Construirea unei centrale termice în cogenerare de înaltă eficiență rezolvă problema încălzirii pe termen lung a municipiului Drobeta Turnu Severin.

Din punct de vedere tehnic, centrala va avea următoarea echipare: 8 motoare termice de către 4,4 MWe + 3,7 MWt (3,2 Gcal) fiecare; 1 cazan de apă fierbinte (CAF) de 30 Gcal/h; 1 cazan de apă fierbinte (CAF) de 20 Gcal/h 1 cazan de apă fierbinte (CAF) de 10 Gcal/h.

Valoarea investiției este de 59 milioane euro inclusiv TVA. Edilul șef mai spune că are în acest moment două variante de finanțare, una prin OU 53/2019 privind finanțarea investițiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților – 85% din valoarea investiției prin sume transferate de la Guvern și 15% de la bugetul local și cealaltă cu fonduri europene pe Axa 10 D Decarbonificare – finanțare 70% bani europeni și 30% fonduri de la bugetul local.

”În funcție de prețul la gaze și prețul curentului electric produs de noua centrală, preconizăm un preț al gigacaloriei în jurul valorii de 250 lei inclusiv TVA. Ținta noastră este ca prețul gigacaloriei să fie mai mic decât cel produs prin centrale de apartament pe gaz”, a mai precizat primarul Marius Screciu.

 

Articolul precedentTREN MĂRFAR, ÎNCĂRCAT CU APĂ MINERALĂ ȘI SUCURI, DERAIAT ÎN MEHEDINȚI! CIRCULAȚIE FEROVIARĂ OPRITĂ!
Articolul următorPeste 50 de solicitări în situaţii de urgenţă pentru pompierii mehedinţeni în weekend