Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 28 aprilie 2021, Hotărârea numărul 25, prin care Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță,cu respectarea anumitor prevederi. Elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai.

Potrivit Hotărârii CNSU de miercuri, elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, profesional și postliceal, precum și cei cu cerințe educaționale speciale se pot întoarce vor participa, fizic, la cursuri, în efectiv complet al claselor respective. Și orele remediale urmează să se desfășoare cu prezență fizică, indiferent de scenariul în care este localitatea, se mai prevede în Hotărârea CNSU.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat astăzi, după ședința de Guvern, că regullile obligatorii la întoarcerea în bănci vor fi anunțate odată cu prezentarea Ordinului comun cu Ministerul Educației.

Măsura luată miercuri seară de CNSU va intra efectiv în vigoare după ce Ministerele Educației și Sănătății vor emite un ordin comun. 

Ordinul comun al celor două ministere pentru începerea școlii ar urma să fie finalizat miercuri sau joi, potrivit anunțului făcut de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Suntem în curs de a discuta, când vom avea ordinul comun vom avea și forma finală”, a spus ministrul Ioana Mihăilă, adăugând că documentul va fi gata „cât de curând, azi sau mâine va fi redactată forma finală”. 

Ministrul Sănătății a anunțat și recomandările experților de Sănătate Publică pentru reluarea cursurilor după Paște: „Cei de la INSP au făcut recomandări pentru reluarea cursurilor la clasele speciale și terminale, legate de metode de prevenție: purtarea măștii, aerisirea și păstrarea distanței fizice”.

HOTĂRÂRE nr. 25 din 28.04.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-19

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 28 aprilie 2021, Hotărârea numărul 25.

Prin această Hotărâre, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță,cu respectarea următoarelor prevederi:

a)permiterea participării zilnice cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;

b)permiterea participării zilnice cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv al claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;

c) permiterea organizării orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

Articolul precedentElevii din clasele terminale și speciale revin, FIZIC, la școală din 10 mai
Articolul următorPolițiștii pot emite ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile