Uniunea Europeană a lansat în luna iulie 2021 un pachet de propuneri legislative intitulat „Fit for 55%”, cu scopul de a ajusta politicile UE astfel încât, până în 2030, emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din 1990, decrară eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE).

Imagine

Pachetul „Fit for 55%” cuprinde și revizuirea Directivei privind eficiența energetică. Eficiența energetică presupune atingerea acelorași rezultate cu mai puține resurse, fie că vorbim despre electricitate, apă caldă, căldura, sisteme de răcire sau mijloace de transport.

Printre noile măsuri ale directivei revizuite figurează:

– un nou obiectiv comun de a reduce consumul de energie în UE cu 39% până în 2030 (în raport cu previziunile din anul 2007 referitoare la consumul energetic al UE pentru anul 2030) și introducerea unor contribuții orientative pentru fiecare stat membru

– obligația statelor membre de a renova anual cel puțin 3% din suprafața totală a tuturor clădirilor publice și de a plasa eficiența energetică pe primul loc în deciziile de planificare și investiții

– reducerea consumului de energie în sectorul public cu 1,7 % în fiecare an (într-o gamă largă de utilități, precum: clădirile, transportul public și iluminatul stradal)

– obligația statelor membre de a acorda prioritate măsurilor de eficiență energetică pentru consumatorii vulnerabili și de a combate sărăcia energetică

– consolidarea drepturilor contractuale ale consumatorilor finali de energie

Pentru investițiile în eficiența energetică, România va putea accesa fonduri din cele 80 de miliarde de euro alocate atât din bugetul UE 2021-2027, cât și prin Planul național de redresare și reziliența (PNRR), unde 30%, respectiv 37% din fonduri sunt destinate acțiunilor climatice (investiții în eficiența energetică, energie regenerabilă, transport durabil, refacerea biodiversității etc).

În plus, pentru perioada 2025-2032 se va institui un nou Fond social pentru climă. Acest instrument va dispune de un buget de 72,2 miliarde de euro și va oferi finanțare statelor UE pentru a-i ajuta pe cetățeni să achiziționeze noi sisteme de încălzire și răcire a locuințelor și mijloace de transport mai puțin poluante- Dan Motreanu

 

Articolul precedentMeteorologii au emis cod galben și portocaliu de vreme rea pentru următoarele două zile! Vezi regiunile afectate
Articolul următorROMÂNIA ÎN REALITATE – Invitat Cristian Diaconescu