Autoritățile germane au actualizat lista „zonelor de risc” din România. Începând de joi județul Vâlcea a fost inclus pe listă. Ialomița, Mehedinți și Timiș au fost retrase din această categorie.

15 județe din România se află pe lista „zonelor de risc” și anume Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Neamț, Prahova, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din zonele de risc sunt obligate să completeze un „formular de debarcare” Public Health Passenger Locator Form.

Toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“ sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

De la această obligativitate există două excepții:

– Prima se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test pentru COVID -19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză.

– Cea de-a doua excepție se aplică persoanelor care pot să efectueze testul în cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligația de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării.

Testarea se poate efectua gratuit direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate.
Dacă persoanele în cauză prezintă simptome specifice COVID-19, excepțiile enunțate mai sus nu se mai aplică.
În acest caz, devine obligatorie efectuarea perioadei complete de autoizolare chiar dacă prezintă testul negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Republica Federală Germania sau dacă îl efectuează în cel mult 72 ore de la intrarea pe teritoriul german și rezultatul acestuia este negativ.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de aceste obligații.

Vâlcea

Până la data de 20 august 2020, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea au fost confirmate 924 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, 25 dintre acestea fiind diagnosticate în ultimele 24 de ore.

În urma apariției în mass-media locală a unui articol în data de 20.08.2020, privind o persoană cu rezultat pozitiv la testarea pentru SARS-CoV-2 în data de 18.08.2020 (test efectuat la cerere, contra cost, pentru plecarea în concediu) care își desfășoară activitatea într-o instituție publică, facem următoarele precizări: rezultatul testului a fost primit în 19.08.2020 de către DSP Vâlcea, care a realizat ancheta epidemiologică în aceeași zi, fiind identificate cinci persoane (patru persoane contacți familiali și o persoană din cadrul instituției publice unde persoana cu rezultat pozitiv își desfăsoară activitatea) pentru care au fost emise decizii privind carantinarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Toate cele cinci persoane sunt până în acest moment asimptomatice. Alte măsuri preventive aplicate la nivelul instituției publice au fost: curățenie, dezinfecție cu o firmă de specialitate autorizată sanitar, aerisire, fiind făcute totodată și recomandări angajaților privind purtarea echipamentului de protecție standard. Facem precizarea că o instituție nu poate fi închisă la apariția unui singur caz de infecție cu SARS-CoV-2, iar un focar epidemic se declară la peste trei cazuri înregistrate, cu legatură epidemiologică între ele.

În momentul de față, în județul Vâlcea, la centre DGASPC Vâlcea și la agenți economici  există 13 focare active de SARS-CoV-2. Astăzi, a fost declarat un focar nou la un agent economic, focar ce însumează până la acest moment patru cazuri. 

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea, se află internate 87 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 55 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale bolii, 27 au forme medii și cinci sunt internate în secția ATI.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea 13 persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2. 

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 273.

În județ, în baza definiției de caz și a protocolului medical, până la această dată, au fost realizate 10.166 de teste. Astăzi au fost înregistrate și 574 de rezultate negative. 

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 36 de decizii de izolare și 20 de decizii de carantină, în prezent, 344 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 54 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de INSP-CNSCBT și actualizată în data de 10.08.2020, testările decontate în cadrul Programului National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile Prioritare (test RT-PCR pentru identificarea virusului SARS-CoV-2) se efectuează următoarelor categorii de persoane:
a) Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar și auxiliar, conform definiției de caz;
b) Contacți apropiati simptomatici ai cazurilor confirmate;
c) Pacienți care necesită proceduri de transplant;
d) Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant;
e) Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie;
f) Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie;
g) Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive;
h) Pacienți hemodializați asimptomatici;
i) Pacienți hemodializați simptomatici;
j) Persoane instituționalizate asimptomatice;
k) Personalul de îngrijire din centre rezidențiale;
l) Gravidele asimptomatice care se află în carantină/izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat;
m) Personal medico-sanitar și auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat.

 

Articolul precedent”Legile Puterii”. Ludovic Orban, despre moțiunea de cenzură: Parcă a fost scrisă de Dăncilă sau de cineva care a băut apă după Dăncilă
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 50. Infrastructura o ia de la 0