Se reface Grupul de la Monaco. Dovezile sunt în fotografii compromițătoare cu Florian Coldea și Horațiu Nicolau, care au apărut în spațiul public. Fostul șef din SRI a fost surprins în fața unui cunoscut hotel din Capitală în timp ce îl aștepta pe omul de afaceri. Mai mult, Coldea l-a îmbrățișat și i-a dat și un cadou.
Unul dintre milionarii aflați în sfera de influență a lui Florian Coldea este Horațiu Nicolau, un personaj care a ținut prima pagină a ziarelor din cauza relațiilor sale amoroase. Fostul șef din SRI s-a întâlnit cu omul de afaceri în fața unui hotel din Capitală și i-a dat un cadou. Mai mult, potrivit imaginilor, cei doi s-au și îmbrățișat prietenește.
Coldea nu s-a rezumat doar la atât. Acesta chiar l-ar fi invitat pe Horațiu Nicolau să ia prânzul împreună. Omul de afaceri ar face parte din rețeaua de influență pe care fostul adjunct al SRI și-a construit-o cât a fost în funcție. Din limbajul gesturilor celor doi, se pare că generalul SRI pare să-i ceară ceva afaceristului cu o avere uriașă.
Potrivit unor surse, apropierea dintre cei doi ar fi legată de apartenența afaceristului la comunitatea românească de la Monaco. O locație exclusivistă care este frecventată adesea de generalul SRI Florian Coldea. Fostul șef din servicii este client al localurilor de lux cu stele Michelin, unde petrecerile încep după miezul nopții iar o cafea costa peste 20 de euro.