Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, a fost prezent în comuna Pătulele, unde a stat de vorbă cu producătorii agricoli care sunt înscriși în programul ”Tomata”.
”Programul de susținere a culturii de tomate în spații protejate continuă şi în acest an, iar resursele financiare se asigură de Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Am ținut să vin aici la Pătulele, o localitate celebră în județul nostru pentru legumicultură, să văd cum se derulează acest program și să discut cu fermierii, să văd cu ce probleme se confruntă. Mă bucur mult pentru faptul că sunt localnici care au ales să ducă tradiția mai departe și nu au plecat în străinătate”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
Primarul comunei Pătulele, Ionel Țicu, spune că marea majoritate a locuitorilor trăiesc din agricultură, iar acest program vine în sprijinul lor.
”Peste 80 la sută din locuitorii comunei Pătulele se ocupă cu agricultura. Ponderea este legumicultura, într-un procent de circa 50 la sută, aici toată lumea lucrează, nu există brazdă de teren nelucrată, e o concurență fantastică între ei ca să cultive terenurile”, a spus primarul Ionel Țicu.
În această perioadă, Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Meehdinți este în plin proces de primire a documentației de la beneficiarii Programului Tomate 2020. Anul acesta, pentru a avea siguranţa că tomatele ce vor fi oferite populaţiei vor avea o calitate cât mai bună, li s-a solicitat beneficiarilor să deţină un registru de evidenţă a tratamentelor de protecţie a plantelor.
”Anul acesta programul continuă cu îmbunătățiri, legumicultorii au și un registru de urmărire a tratamentelor, cantitatea de tomate livrate cu documente va trebui să fie de 3.000 de kg pe 1.000 mp. Subvenția este tot de 3.000 de euro pentru 1.000 mp, care se va plătită imediat după depunerea decontului la Direcția Agricolă cu documentele justificative. Până la 15 iunie se pot depune documentele justificative pentru a încasa subvenția cuvenită. Pentru ciclul I de producție din acest an au depus cereri un număr de 125 de legumicultori din județul Mehedinți, un număr mai mare decât anul trecut”, a precizat directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a județului Mehedinți, ing. Ștefan Răceanu.