Județul Mehedinți va avea fabrică de armament. Compania ROMARM a câștigat licitația derulată de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pentru livrarea a 25 de mii de pistoale Beretta către Ministerul Apărării.
Investiția va fi realizată în comuna Șimian. Primăria va pune la dispoziția companiei, cu titlu gratuit, un teren pentru construcția fabricii.
”Am luat decizia ca noua fabrică de armament a Companiei Naționale ROMARM SA să fie făcută aici, la Șimian. ROMARM în cursul acestui an a câștigat licitația pentru livrarea a 25.000 de pistoale Beretta către Ministerul Afacerilor Interne, iar în urma acestui contract, conform legislației, are obligația să realizeze un contract de offset, care înseamnă investiții de 80 la sută din valoarea contractului într-o capacitate de producție în România”- Virgil Popescu, ministrul Economiei.
Se vor crea apriximativ 100 de locuri de muncă într-o primă etapă, urmând ca cifra să atingă 500 de locuri de muncă în cea de- a doua etapă, delară oficialii din Mehedinți.
Sursa: Realitatea de Mehedinti