În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” din oraşul Orşova, ctitiorie a lui Pamfil Şeicaru, director al ziarului „Curentul” şi deputat în Parlamentul României în perioada interbelică.
Ierarhul va fi însoțit de Corului Kinonia. Membrii clerici ai corului vor forma soborul de preoţi şi diaconi la slujirea slujbei euharistice, iar membrii mireni vor asigura răspunsurile la strană.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Corul Kinonia va susține un concert de colinde bizantine, armonizate și populare.