Consultantul politic Miron Mitrea a comentat, duminică seara, la Realitatea PLUS, întâlnirea crucială în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, unde aproximativ 1.500 de lideri din mediul de afaceri au discutat despre viitorul lumii.

„Întâlnirea de la Davos este un ONG, nu face parte din structurile de stat. În mod ciudat, în organizații statale extrem de importante se duc acolo să vorbească, crezând că pot să modifice ceva din modul în care oamenii de acolo pun lucrurile la cale. Mi-a plăcut foarte mult poziția consilierului lui Biden. Pe el , dacă îl închidem în cameră cu 3-4 oameni, rezolvă tot și nu ar mai putea să bage mânuțele în aceste mecanisme mondiale și să le zăpăcească așa cum au interesele financiare. Davos este un ONG unde oameni foarte bogați, influenți, care nu vor să participe la activitățile instituțiilor care există.

Sunt niște oameni foarte bogați și influenți care consideră că aceste chestii care sunt organizații statale sunt prea mici pentru ei. Ei fac organizația lor. Organizația de la Davos este din ce în ce mai puternică. Niște oameni extrem de bogați merg acolo și încearcă să ne stabilească nouă celorlalți modul în care ar trebui să existăm”, a declarat Miron Mitrea, în cadrul emisiunii Culisele Puterii, la Realitatea PLUS.

Context:

Aproximativ 1.500 de lideri din mediul de afaceri au avut o întâlnire crucială în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, unde au discutat despre viitorul lumii. 

Cei aproximativ 1.500 de lideri ai mediului de afaceri au abordat la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice.

Întâlnirea anuală reuneşte lideri de stat, din afaceri şi societatea civilă pentru a aborda starea lumii şi a discuta despre priorităţile anului. Evenimentul furnizează o platformă pentru angajarea în dialoguri constructive, orientate spre viitor şi ajutor în găsirea soluţiilor prin intermediul cooperării publice-private.

Forumul este prezidat de profesorul Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv, sub coordonarea unui Consiliu de administraţie format din 29 de personalităţi ce acţionează ca „gardieni” ai misiunii şi valorilor organizaţiei şi supraveghează activitatea Forumului în promovarea adevăratei cetăţenii globale.

Articolul precedentContractul Petrom, făcut public. Șoșoacă: Este lovit de NULITATE ABSOLUTĂ. NU respectă legislația românească
Articolul următorCozmin Gușă, dezvăluiri explozive despre contractul privatizării Petrom. Năstase și Băsescu au știut. Florian Coldea i-a protejat pe cei de la OMV