Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată telefonic în ziua de 18 iulie de către o femeie de 39 ani, din comuna Devesel, despre faptul că a fost agresată de o rudă.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian, în urma cercetărilor efectuate stabilindu-se că femeia, în jurul orei ora 20.15, în timp ce se afla pe o uliță a satului Chilia aparținător comunei Devesel, în urma unor discuții contradictorii purtate cu o altă persoană din localitate, a fost agresată de aceasta. Victima nu a prezentat leziuni care să necesite acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiuinea de lovire sau alte violențe.

Articolul precedentSfârșit de săptămână încărcat de misiuni pentru Jandarmeria Mehedinți
Articolul următorMănăstirea Sfânta Ana din Orşova, la ceas de praznic