Având în vedere numărul mare de angajați care își desfășoară activitatea în zona industrială a fostului CCH, viceprimarul Daniel Cîrjan propune un proiect de construire a unei noi parcări în acest punct, pe o suprafață de 6.300 de mp.

La invitația viceprimarului Daniel Cîrjan, prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, s-a deplasat astăzi la fața locului pentru a vedea zona unde se va construi această parcare.

”Mă bucur să văd această inițiativă care vine în sprijinul salariaților de pe această platformă, unde se află cel mai mare angajator din municipiul Drobeta Turnu Severin. Locurile de parcare nu ar trebui să fie o problemă pentru nici un angajat din municipiul nostru, iar aici din fericire există suficient teren, unde poate fi amenajată o parcare generoasă”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

În această zonă industrială își desfășoară activitatea aproximativ 4.000 de angajați, inclusiv cei de la Sumitomo Bornetze, cel mai mare angajator din județul Mehedinți.

”Este cu atât mai importantă această investiție cu cât în această zonă vor mai fi pe viitor atribuite loturi de teren pentru investitorii care intenționează să dezvolte o afacere și să realizeze locuri de muncă în Drobeta Turnu Severin. Toată această zonă este importantă pentru activitatea comercială a județului Mehedinți, nu doar a municipiului, și tocmai de aceea trebuie să găsim soluțiile optime de a sprijini atât angajatorii, cât și angajații din această zonă comercială”, a precizat viceprimarul Daniel Cîrjan.

 

Articolul precedentZona Metropolitană Drobeta Turnu Severin își mărește numărul de membrii
Articolul următorȘtrandul balnear de la Schela Cladovei, pregătit pentru deschidere