O TREIME DIN MAȘINILE ÎNMATRICULATE LA SEVERIN SUNT SCUTITE DE IMPOZIT

Circa 44.000 de autovehicule sunt înmatriculate în acest moment la Drobeta Turnu Severin, municipiu cu apropae 90 de mii de locuitori. Aproape 9.000 dintre acestea s-au înmatriculat în ultimii doi ani, de când a fost eliminată taxa de primă înmatriculare. Culmea, o treime din mașinile existente sunt scutite de impozit, deoarece sunt înmatriculate pe numele unor persoane cu handicap.

Statistici îngrijorătoare la Drobeta Turnu Severin. În cei doi ani care au trecut de la eliminarea taxei de primă înmatriculare, au fost înscrise în evidența Direcției Locale de Taxe și Impozite (DLTI) circa 9.000 de autovehicule. Creșterea este una explozivă și are efecte vizibile în valorile ridicate de trafic și problemele generate de lipsa locurilor de parcare. Circa 44.000 de mașini sunt la acest moment în municipiu. Statistica DLTI arată și faptul că peste 10.000 de autovehicule, adică aproape o treime, aparțin unor persoane care sunt scutite de plata impozitului, adică persoane înregistrate cu un anumit grad de handicap, recunoscut prin documente medicale legale.

La Drobeta Turnu Severin vorbim de o creștere uriașă a numărului de autovehicule înmatriculate în ultimii doi ani, ritmul fiind de circa 4.500 de mașini pe an. În acest fel, autoritățile locale încep să resimtă presiunea găsirii unor noi soluții de fluidizare a traficului, dar și de amenajare a unor noi parcări.

Din 3 februarie 2017, până la finele anului trecut, în aproape doi ani de zile, a crescut cu 8.745 numărul mașinilor înmatriculate, asta însemnând undeva la 4.500 de mașini pe an. Înainte de se elimina taxa de primă înmatriculare, erau undeva sub 2.000 de mașini pe an. În acest moment, numărul de mașini în Severin a ajuns undeva la 44.000, de la 31.000, câte erau în anul 2017. În trei ani, așadar, numărul a crescut cu aproape 13.000, număr foarte mare pentru un oraș mic ca Severinul. Căutăm soluții și pentru parcări, dar și pentru aerisirea traficului, pentru că, deja, la noi, traficul a ajuns o problemă”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Multe mașini scutite de impozit

Directorul Direcției Locale de Taxe și Impozite Drobeta Turnu Severin, Marinela Mateescu, vorbește și despre creșterea numărului de persoane scutite de plata impozitului, datorită faptului că au mașinile înmatriculate pe numele persoanelor cu handicap. O treime din cele 44.000 de mașini sunt sub incidența acestei gratuități.

Primarul municipiului mai vorbește despre studii cu privire la reducerea efectelor traficului aglomerat, unul dintre ele fiind amenajarea unor piste de biciclete.

Tot în ultimii doi ani municipalitatea a căutat diverse soluții de rezolvare a locurilor de parcare, prin amennajarea de noi spații dedicate. De asemenea, eliminarea taxei de primă înmatriculare ar putea da mari bătăi de cap și din perspectiva înmatriculării a tot mai multe rable, care pun în pericol siguranța circulației.

Articolul precedentCentrele de Relații cu Clienții ale Grupului CEZ, închise în perioada 24 – 25 ianuarie
Articolul următorPrimarul sancționat de la Șimian face primele declarații