Papa Francisc a estimat vineri că cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, republicanul Donald Trump, „care respinge migranţii”, şi democrata Kamala Harris, care „ucide copii”, apărând dreptul la avort, sunt amândoi „împotriva vieţii”, relatează AFP.

„Amândoi (candidaţii) sunt împotriva vieţii. Fie că este cel care trimite înapoi migranţii, fie cel care ucide copii. Ambii sunt împotriva vieţii”, a declarat Papa Francisc jurnaliştilor la bordul avionului, revenind dintr-un lung turneu în Asia şi Oceania.

„Nu sunt american, nu pot vota acolo, dar să fie clar dacă este vorba de respingerea migranţilor, de a le refuza şansa de a munci, de a le refuza primirea, este un păcat, este grav”, a subliniat Suveranul Pontif.

„În morala politică, în general, a nu vota este rău. Acest lucru nu este corect, trebuie să votăm şi trebuie să alegem răul mai mic. Care este răul mai mic? Această doamnă sau acest domn? Nu ştiu, fiecare are conştiinţa lui”, a conchis Papa Francisc.

Energic şi entuziast, Papa Francisc a încheiat vineri la Singapore un turneu de 12 zile în patru ţări din Asia de Sud-Est şi Oceania, cea mai lungă şi mai îndepărtată călătorie a pontificatului său de până acum.

AGERPRES

Articolul precedentSECETA A PUS CAPAC PRODUCŢIILOR AGRICOLE; APICULTURA ESTE UNUL DINTRE SECTOARELE CELE MAI AFECTATE
Articolul următor23 DE MILIOANE DE LEI PENTRU PROIECTELE COMUNE ALE CERCETĂTORILOR DIN ROMÂNIA ŞI REPUBLICA MOLDOVA