A început sezonul turistic în Clisura Dunării. Foarte mulți români au ales să-și petreacă minivacanța de Rusalii aici. Plimbări cu barca în Cazanele Dunării, şalău la disc, drumeţii pe munte sunt doar câteva din atracţiile zonei pentru turiştii care ajung aici.
Patronii pensiunilor spun că majoritatea celor care şi-au făcut rezervări sunt clienţi vechi care obişnuiesc să-şi petreacă vara câteva zile din concediu aici. Cei mai mulţi sunt din Bucureşti sau Timişoara, dar şi din alte oraşe cum ar fi Cluj Napoca, Iaşi, Arad, Târgu Mureş.
Pentru o noapte de cazare, se plătește între 150 de lei și 300 de lei camera, dar turiștii mai puțini pretențioși pot să găsească locuri de cazare și la prețuri mai mici la localnicii din Eșelnița ori Orșova, care au amenajate camere speciale pentru sezonul estival.
Turiştii sunt atraşi atât de frumuseţea locului, cât şi de bucătăria de pe Dunăre, unde supremaţia o deţine saramura de peşte. Preparatele din pește, dar și cele din bucătăria sârbească nu lipsesc din meniurile pensiunilor din Clisura Dunării.
Cum temperaturile au fost foarte ridicate zilele acestea, piscinele au fost pline ochi de turiștii care au ales să se bălăcească pentru a scăpa de caniculă. Doamnele și-au ocupat locurile pe șezlonguri, ca sa prindă un bronz cât mai frumos.
Chipul lui Decebal sculptat în munte la Mraconia atrage ca un magnet turiștii, fiind punctul de atracție numărul unu al zonei. Tot aici, oamenii găsesc zeci de ambarcațiuni pregătite să-i plimbe în Cazanele Dunării.
Mulţi turişti aleg să facă şi o plimbare pe Dunăre cu barca pentru a admira cele mai frumoase locuri pe care le străbate Dunărea de pe tot parcursul ei: Tabula Traiana, Cazanele Mici, Chipul lui Decebal, Golful Mraconea, Mânăstirea Mraconea, Golful Dubova, Cazanele Mari, Grota Veterani, Peştera Ponicova. Plimbarea cu barca durează aproximativ o oră şi jumătate şi costă 30 de lei de persoană.
Cei mai mulți dintre turiști vor pleca spre casă în această după-amiază.