Autorităţile sanitare-veterinare rămân în alertă la Mehedinţi, după ce, joi, 6 septembrie, un bărbat de 35 de ani din Dolj a fost prins cu un transport de 47 de porci, parte dintre ei cumpăraţi din Bihor, judeţă cu cod roşu de pestă porcină. Autoritățile spun că au luat toate măsurile și doar vigiliența a făcut ca pericolul să fie înlăturat. Mașină plină cu porci traversase tot vestul ţării. Nicio autoritatre nu l-a oprit până în Mehedinţi, unde a fost stopat de un filtru de poliţişti pe DN 6.
„Din datele pe care ni le-a furnizat şoferul, iniţial a spus că vine de la Lugoj, dar, în realitate, în urma controlului efectuat de către medicii veterinari de la nivelul DSVSA, s-au descoperit două crotalii în maşina cu animale, iar pe baza acestora s-a costatat că porcii provin din Bihor, din zona de cod roşu, acolo unde evoluează pesta porcină şi de aceea am activat de urgenţă Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor la nivelul Instituției Prefectului Mehedinţi, s-a emis actul de ucidere şi de îngropare, s-a luat acestă decizie pentru a preîntâmpina orice posibilitate de difuzare a virusului la nivelul judeţului Mehedinţi”, declara, joi după amiază, Irina Zoican – directorul DSVSA Mehedinţi.
Tânărul a cumpărat cei 47 de porci din mai multe judeţe din vestul ţării, inclusiv din Bihor și vroia să-i ducă la Melineşti, în Dolj. A mers fără probleme peste 500 de km, fără să-l oprească cineva şi să-l întrebe ce transportă. Un filtru de poliție, aflat pe DN 6, în zona localității Gura Văii l-au oprit. I-au cerut actele, dar nu avea niciun document de provenienţă. Luat la întrebări de medicii veterinari, bărbatul minţit şi a spus că a cumpărat porcii din judeţul Timiş. Autorităţie judeţene şi cele sanitar-veterinare au decis în urma unei şedinţe de comitet de situaţii de urgenţă sacrificarea şi îngroparea animalelor, după ce au prelevat probe.
„A fost nevoie să stabilim locul unde îngropăm aceste animale, după ce inconștiența a fost maximă din partea acelui om care nu înţeles că nu ne jucăm cu astfel de lucruri”, a declarat Nicolae Drăghiea – prefectul judeţului Mehedinţi.
Bărbatul a fost amendat cu 600 de lei de către poliţişti, cu 750 de lei de reprezentanţii DSVSA şi a pierdut mai bine de 8.000 de lei, banii pe care îi plătise pe porci. El nu va fi nici despăgubit, pentru că nu avea documente de provenienţă a animalelor.