Polițiștii mehedințeni au continuat să acționeze integrat, în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe timpul stării de alertă.

Polițiștii au participat la peste 700 de misiuni în cadrul cărora au fost verificate peste 750 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale pentru fapte de natură economică și alte contravenții în valoare totală de 21.000 lei.

La misiuni au participat și 5 patrule mixite polițist/polițist de frontieră.

Pentru prevenirea și împiedicarea răspândirii COVID-19, echipajul de Cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a efectuat șase misiuni de decontaminare a unor ambulanțe SMURD și SAJ.

Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 210 locații, unde se află 353 persoane în izolare voluntară la domiciliu. Polițiștii locali au sigurat măsuri de protecție la Spitalul Județean de Urgență și la un centru de carantină. De asemenea, au organizat 20 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la noile reguli, în contextul trecerii la starea de alertă. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 9 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 2 echipaje de rutieră.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 35 de persoane se află în carantină (din care 32 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 ore), iar 1.916 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 199 persoane au intrat în izolare la domiciliu și 19 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu în ultimele 24 ore).

 

Articolul precedentÎntâlnirea Iohannis-liderii PNL s-a încheiat. Surse: locale 27 septembrie, parlamentare 6 decembrie, NU SE FAC REMANIERI
Articolul următor„Legile puterii”. Florin Cîțu: PENSIILE vor CREȘTE în acest an. După șase luni vom ști cu cât se vor majora