Peste 600 de miei cumpărați cu acte false de la mai mulți crescători din Devesel

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au extins urmărirea penală față de trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 39 ani, toți din județul Constanța, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la înșelăciune, fapte comise la data de 13.05.2018, în dauna mai multor persoane vătămate din  comuna Devesel, judeţul Mehedinţi, și rămase iniţial cu autor necunoscut.

La data de 13.05.2018, un bărbat de 21 ani a indus în eroare persoanele vătămate, prin prezentarea sa în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale și a încheiat în numele acesteia contracte false de vânzare-cumpărare cu părțile vătămate (fără a avea legătură cu societatea în cauză și folosind o ștampilă falsă), de la care a achiziţionat în total 602 miei, în valoare totală 110.800 lei, urmând ca plata să o efectueze la termen, aceasta nefiind efectuată.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că cei trei bărbați au închiriat autovehicule cu care au transportat mieii de la persoanele vătămate până în localitatea Castelu, județul  Constanța, unde au fost valorificate.

Articolul precedentIncendii de amploare la mai multe case din Mehedinți în octombrie
Articolul următorPrimăria Drobeta Turnu Severin amână pentru o lună introducerea taxei pentru parcările din centrul orașului