Doi polițiști au fost sancționați fiindcă nu purtau mască atunci când îi amendau o echipă de filmare că nu purta mască.

Doi polițiști din Suceava care l-au avertizat pe cameramanul unei televiziuni pentru că nu purta corespunzător masca de protecție au fost la rândul lor sancționați, după ce șefii au primit o filmare în care se vedea că agenții nu purtau măști.

S- a întâmplat în Suceava, în fața unei clădiri de birouri în care a izbucnit un incendiu, sâmbătă.

Agenții de poliție se aflau în zonă pentru a asigura ordinea. Polițiștii nu purtau mască, conform filmării realizate de către cameramanul amendat.

Filmarea a ajuns la superiorii celor doi, care i- au sancționat cu o amendă de 1.000 de lei.

În momentul în care au realizat că sunt filmați ajungând la locul intervenției fără măști, polițiștii le-au cerut jurnaliştilor să se legitimeze, să le arate actele de la maşină și să demonstreze că au triunghi reflectorizant.

În timp ce cameramanul căuta triunghiul în portbagajul maşinii, masca de protecţie i-a căzut sub nas.

Poliţiştii care nu purtau deloc mască au considerat că abaterea trebuia sancţionată şi i-au dat respectivului un avertisment.

Echipa de filmare a primit şi alte sancţiuni.

Reporterul a fost amendat pentru că nu şi-a pus centura de siguranţă, pasager fiind în maşină, atunci când oamenii legii i-au cerut cameramanului să mute autoturismul din curtea clădirii afectată de flăcări, pe drumul public (Libertatea).

Jurnaliştii au depus o plângere împotriva celor doi poliţişti.

Articolul precedentSPOVEDANIA lui Rizea este acum și pe Youtube
Articolul următorMinistrul Economiei a fost testat POZITIV la coronavirus