ISU Mehedinți a desfășurat o campanie de donare de sânge, în semn de solidaritate față de semenii aflați în suferință. 

„Prin acest demers am dorit să redăm speranța acelor persoane, care încearcă să depășească toate piedicile, pentru a ieși învingătoare din lupta pentru viață. Totodată, sperăm ca acțiunea noastră să fie un ecou pentru toți cetățenii, iar aceștia să conștientizeze faptul că, prin simpla prezență la centrele zonale de transfuzie, au șansa nu numai de a-i salva pe ceilalți, dar și de a-și proteja  propria viață, donarea de sânge fiind benefică atât pentru primitor, cât și pentru donator.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei naționale “SALVATORII DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ”, organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională. 
Pentru noi, viața are prioritate, iar acțiunile de donare de sânge vor continua și săptămâna viitoare, când în Centrul de Transfuzie Sanguină Mehedinți vor fi prezenți și voluntarii ISU Mehedinți. Salvatorii mehedințeni rămân mobilizați, fiind gata oricând pentru a răspunde nevoilor semenilor”- ISU Mehedinți

Articolul precedentProfesorii care au comorbidităţi pot opta să predea online
Articolul următorPrecizări ale GCS pentru începerea anului școlar