Primăria Drobeta Turnu Severin este partener al unui nou proiect Interreg Europe, proiectul WINPOL, care vizează îmbunătățirea politicilor regionale și locale de gestionare a deșeurilor prin promovarea unui echipament inteligent și a unei planificări inovatoare derivate din acesta.

Pe parcursul a 54 de luni, 9 parteneri din Belgia, Grecia, Malta, Slovenia, Spania și România vor lucra împreună pentru a identifica bunele practici și pentru a face schimb de experiență în ceea ce privește utilizarea tehnologiei și a inovării în domeniul deșeurilor.

Planurile de acțiune vor fi apoi elaborate de către parteneri pentru a transfera aceste cunoștințe pe teritoriile lor. Toate bunele practici identificate vor fi compilate într-un manual disponibil pentru toți înainte de sfârșitul anului 2019.

În WINPOL sunt prevăzute mai multe vizite de studiu și evenimente publice care abordează subiectul tehnologiilor inteligente în gestionarea deșeurilor.

Articolul precedentMai puțini turiști în primele șapte luni ale anului
Articolul următorCaravana „Cinema pentru copii” a ajuns în Mehedinți