PROIECT PRIVIND DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE APĂ ÎN MEHEDINȚI

Doi directori din cadrul Ministerului Fondurilor Europene s-au întâlnit cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin și directorul SECOM S.A., compania locală de apă-canal, pentru a discuta detalii legate de proiectul european ce vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mehedinți.


Este vorba de reprezentanții Autorității de Management (AM) pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020, directorul general adjunct al Direcției Generale Programe Europene Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Bogdan Chițescu și Cristian Mărișteanu, director adjunct în cadrul aceleiași structuri. Întâlnirea acestora cu primarul Marius Screciu și președintele CJ Mehedinți – Aladin Georgescu a vizat dezbaterea aspectelor legate de stadiul pregătirii proiectului implementat de SECOM S.A. privind dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Mehedinți.


„Vizita reprezentanților AM POIM constituie un excelent prilej pentru trecerea în revistă a stadiului proiectelor finanțate în județul Mehedinți, din fonduri neramburasabile, în perioada actuală de programare, precum și fixarea unor repere pe termen scurt și mediu pentru a răspunde provocărilor identificate la nivel local în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județ. Astfel, pentru clarificarea modului de definire a aglomerărilor vizate în proiect s-a organizat o vizită la fața locului împreună cu experții Băncii Europene de Investiții. În consecință, vă asigurăm de întreg suportul AM POIM în procesul de pregătire și implementare a proiectelor promovate în județul Mehedinți”, a declarat directorul general adjunct din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Bogdan Chițescu.

Proiectul pregătit de SECOM are o valoare de peste 70 milioane euro care reprezintă, prin investițiile propuse, o oportunitate pentru dezvoltarea județului și îmbunătățirea condițiilor de viață a mehedințenilor.

„Este un proiect foarte important pentru locuitorii județului Mehedinți, prin care operatorul de apă și canal are în vedere creșterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare a României, fiind al doilea program ca mărime din Uniunea Europeană, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.

Articolul precedentAPIA efectuează plăți aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii
Articolul următor7,51% – rata şomajului în Mehedinți