PROTEST PRO AUTOSTRĂZI PE CENTURA SEVERINULUI. CIRCULAȚIA BLOCATĂ 15 MINUTE

Și la Severin mesajul lansat de omul de afaceri sucevean care vrea autostrăzi în România a avut ecou. Timp de 15 minute, circulația a fost blocată pe centura municipiului, la inițiativa unui conoscut militant civic local, lansată pe contul său de socializare. Mai multe tiruri, dar și autoturisme au oprit, iar șoferii au salutat inițiativa.

Timp de 15 minute, imediat după ora 15:00, așa cum a cerut suceveanul Ștefan Mandachi, pe centura municipiului Drobeta Turnu Severin s-a oprit circulația. Totul s-a întâmplat în apropierea sensului giratoriu dintre centură și Calea Tîrgu-Jiului, iar  inițiativa a fost lansată de un cunoscut militant civic local, Alexandru Ivașcu, pe pagina sa de socializare. Tot el a ales și locul de desfășurare. Călare pe motocicletă, inițiatorul a ajuns la sensul giratoriu cu 10 minute înainte de ora 15:00 și, împreună cu câțiva prieteni s-au așesat pe banda de urgență a centurii și au expus la vedere deja celebrul banner lansat de sucevean, cel cu „România vrea autostrăzi. #șîeu”. La 15:00 fix, aproape toate autoturismele și tirurile care treceau prin zonă au început să claxoneze în semn de susținere, iar cei mai mulți au oprit pe banda de urgență cu avariile aprinse. Nu au oprit toți, dar câteva zeci de mașini au reușit totuși să blocheze traficul în cele 15 minute ale protestului național.

La fața locului a venit și un echipaj de poliție care a încercat initial să deblocheze traficul, dar văzând că nu au success au plecat puțin mai departe și au supravegheat situația de la distanță. Protestul inițiat de suceveanul Ștefan Mandachi a cuprins aproape toată țara în cele 15 minute scurse după ora 15:00, iar mesajul transmis ar putea da de gândit serios guvernanților.

Tot în intervalul Acela de 15 minute, Reprezentanța Peugeot din municipiu a oprit lucrul, iar societatea de panificație AURORA, de asemenea, și-a oprit activitatea, iar mașinile acesteia de aprovizionare au tras pe dreapta 15 minute.

Articolul precedentAvea mandat de executare a pedepsei închisorii pentru lovire
Articolul următorPOLUARE PE DUNĂRE, ÎN ZONA INSULEI ȘIMIAN