Zece tinere care practică prostituția au fost aduse marți la sediul IPJ Mehedinți în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de practicare a prostituției. Au fost ridicate din locurile unde își desfășoară ”activitatea” și cunoscute de cei care apelează la serviciile acestora.
Poliţiştii de ordine publică şi investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au desfăşurat, marți, o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului de practicare a prostituției.
Activitatea s-a desfășurat atât pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin – D.N. 6 Gura-Văii, cât și pe raza localităților Șimian, Balota și Ghelmegioaia.
Pentru nouă dintre prostituate, polițiștii au aplicat de la începutul anului peste 200 de sancțiuni contravenționale de fiecare persoană.
”În ceea ce privește aplicarea sancțiunilor contravenționale, arătăm faptul că odată ce procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit, dacă constituie titlu executoriu (nu s-a formulat plangere), în termenul legal, se transmite organelor fiscale, acestora revenindu-le obligația de a-l pune în executare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinți.
Scopul raziei a fost, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mehedinți, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru descurajarea prostituţiei şi a celorlalte fapte antisociale.