Conform unor surse Realitatea Sportivă, Reghe este ca și demis de la Universitatea Craiova după ratarea tuturor obiectivelor. Patronul Mihai Rotaru nu ar mai fi avut răbdare cu antrenorul și i-a sugerat acestuia că nu este ceea ce are nevoie echipa acum.

Este posibil să-i fi dăunat lui Reghe și multiplele ieșiri mondene, ședințe foto și pe Instagram, lucruri care ar fi cântărit și în decizia lui Rotaru de a aduce un nou antrenor. Conform informațiilor, noul antrenorul ar urma să fie Mirel Rădoi care s-ar fi înțeles deja cu patronul, însă Reghe ar ține cu dinții de scaunul de antrenor, având o clauză în contract în cazul în care este dat afară.

Reghe ar fi încercat în ultima perioadă mici tertipuri prin presă lansând zvonuri că ar avea oferte din Golf sau din Ungaria însă acestea l-ar fi lăsat rece pe patronul Craiovei. Mai mult, suporterii i-ar fi pus și ei în vedere patronului să-l dea afară urgent pe antrenor deoarece echipa se scufundă la cârma sa. „Jucătorii nu îl respectă, scandalurile lui Reghe fac rău echipei, el este preocupat de Instagram, de poze și petreceri. El aduce lăutarii și maneliștii pe la echipă în loc să facă performanță căci de 5 ani trăiește din amintiri”, povestesc cei din galeria Craiovei.

Încercările lui Reghe de a impresiona fotbalul pare că s-au stins de ceva ani deja, iar Rotaru ar fi apelat la faptul că Reghe și-a dat cuvântul de încredere atunci când a semnat, susținând că va pleca dacă lucrurile nu vor merge bine, sub promisiunea că nu va fi nevoie de nimic altceva.

Reghe pare că a ajuns la sapă de lemn după ce Rotaru acceptase să îl ia atunci când nu își mai găsea echipă nicăieri. Acum el ar vrea să obțină de la patronat banii până la finalul contractului în cazul în care e demis. După mai multe runde de discuții se pare că s-a ajuns totuși la o înțelegere să primească echivalentul a 3 luni de salariu (15.000 de euro pe lună e salariul antrenorului la Craiova).

Un alt zvon lansat de Reghe în presă ar fi faptul că Gigi Becali se roagă de el să vină să salveze FCSB, promițând că nu se va băga la echipă dacă vine antrenor. Gurile rele spun însă că aceste zvonuri sunt lansate cu disperare de Reghe și că relațiile cu Becali nu sunt atât de bune, mai ales că latifundiarul din Pipera este cel care l-a demascat pe Reghe cu amantele și din acel moment s-a rupt căsnicia sa.

„Nu s-a mai auzit de un antrenor care să facă așa ceva sau patroni din fotbal care să vorbească în mass media de infidelități și de viața dezordonată a unui antrenor. Scandalurile pe care le-a provocat, podcasturi, petreceri, toate în situația în care echipa noastră pierdea pe bandă rulantă ne-au făcut să ne dorim să plece de lângă echipa noastră. Nimeni nu mai are respect față de el și a scăpat jucătorii din mână. Toți râd de el, deci cu așa antrenor nu se poate face performanță. Noi, galeria, vrem performanță, nu ne interesează ședințele foto ale unui antrenor care vrea să fie model sau monden. Cine vine la Craiova vine să muncească, nu să fie model”, a declarat un membru al galeriei care dă din mâini a pagubă când aude de Reghe.

„Sunt probleme mari acolo. Rotaru e dezamăgit căci Reghe trage cu dinții de contract și cere salarii multe. Rotaru știe că are probleme financiare dar vorba este vorbă. Când l-a angajat nimeni nu-l lua. Era dat afară de peste tot. Nicio echipă nu îl ținea mai mult de 2 luni. Deci nu face bine Reghe. Nu are demnitate și cuvânt. Până la urmă va pleca căci Rotaru a semnadt deja alt antrenor”, mai spun surse din conducere.

Practic este o chestiune de zile până când Reghe va fi dat afară deoarece el se ține strâns de scaun. Rotaru ar fi supărat că Reghe a încercat să își găsească o altă echipă atunci când Craiova a avut o serie de victorii însă nu a reușit. Atunci antrenorul ar fi vorbit cu toată lumea și susținea că poate pleca atunci când vrea.

Un alt zvon ar fi faptul că Reghe are o ofertă de la o echipă din Ungaria, însă echipa Realitatea Sportivă a aflat că așa ceva nu există, iar conducerea echipei din Ungaria a zâmbit când a auzit de așa ceva.

Deși Reghe a promis la preluarea echipei din Craiova că atunci când va fi cazul va pleca fără scandal, singur și cu demnitate, acum cere bani și amenință că va da în presă informații din interiorul echipei.

Rotaru a fost singurul care i-a acordat lui Reghe o șansă într-un moment dificil, mai ales că antrenorul era în cădere liberă în ultimii 4 ani, fiind dat afară de la Al Wahda, Al Wasl și Al Ahli unde a stat doar 2 luni.

Pentru Reghe pare să fie o perioadă dificilă fără performanțe notabile în sport, dar și cu probleme în viața personală, în mijlocul unui divorț din care nu pare să vrea să iasă în liniște deși încă soția sa Prodan îi cere să accepte varianta notarului. Din păcate pentru el, și-a știrbit singur imaginea pe la emisiuni mondene, petreceri și ședințe foto. În timp ce amantei sale îi merge foarte bine, Reghe pare că se scufundă.

Articolul precedentRomânia ultimilor ani, între dezinformarea COVID şi propaganda de război. Cum să distingem între informaţiile false şi cele verificate
Articolul următorUrmează o mini-vacanță de Rusalii