Deși astăzi la ora 08:00 a ieșit din vigoare codul roșu de precipitații ploile nu se opresc. Doar la deal și la munte vor fi mai multe ploi, anunță ANM. În rest, vremea va fi mai liniștită. Și miercuri vremea va fi destul de bună, chiar dacă vor mai fi ploi și descărcări electrice. Pe de altă parte, dacă jumătatea de vest a țării, mai ales Oltenia, Banat, Crișana, Transilvania înregistrează aprovizionarea optimă, chiar la capacitate, în partea de sud-est a țării, Dobrogea, cea mai mare parte a Bărăganului sau sudul Moldovei rezerva de apă este una deficitară, înregistrându- se secetă.

De joi însă revin ploile, grindina, vijeliile, instabilitatea atmosferică, mai ales în vest și sud-vest, o zonă unde a tot plouat.

Apoi și în celelalte regiuni, până la finalul săptămânii va fi instabilitate atmosferică în toată țara. Temperaturile vor fi mai scăzute față de normalul perioadei.

Astăzi maximele vor fi de 25 – 27 de grade Celsius, mai mici decât în mod normal, vor fi regiuni cu 20 de grade Celsius. Din a doua jumătate a săptămânii ar trebui să crească iar temperaturile, spre normalul perioadei.

În cursul dimineții a fost alertă maximă de inundații în sud-vestul țării. Județele Gorj, Mehedinți și părți din Vâlcea, Hunedoara și Caraș SSeverins- au aflat sub cod roșu de ploi. Tot acolo, dar și în Dolj, cursurile principale de apă sunt sub coduri portocalii și roșii de inundații. În ultimele zile a plouat foarte mult în jumătatea de vest a țării, unde sute de gospodării au fost inundate. În Alba a fost înregistrat un record de 98 de litri pe metrul pătrat, din care 74 de litri într-un interval de o oră și 10 minute.

Pe de altă parte, dacă jumătatea de vest a țării, mai ales Oltenia, Banat, Crișana, Transilvania înregistrează aprovizionarea optimă, chiar la capacitate, în partea de sud-est a țării, Dobrogea, cea mai mare parte a Bărăganului sau sudul Moldovei rezerva de apă este una deficitară, înregistrându- se secetă.

În aceste zone nu au existat cantități de precipitații importante nici în luna mai și nici în prima decadă a lunii iunie.

„La acest sfârșit de săptămână, din nou în Oltenia, în Banat, în Crișana, în Transilvania, să consemnăm cantități importante de precipitații, în condițiile în care observăm deja ce s-a întâmplat de la începutul lunii și până în prezent. În aceste zone avem cantități care se apropie și chiar depășesc media climatologică a lunii iunie”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu.

 

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: „Treziți-vă! Tot ce facem aici este doar pentru siguranța dvs! Să vă mențineți sănătoși, să gândiți liber”
Articolul următorO magazie cu lemne a ars într- un incendiu, în comuna Șimian