Un bărbat susține că bunicul său a murit în fața Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin „ca un câine”, fără ca personalul medical să-i acorde asistență medicală.
Conducerea spitalului județean spune că situația este însă cu totul alta și că rudele bătrânului au refuzat internarea acestuia, deși starea pacientului era gravă.

Bătrânul în vârstă de 79 de ani a fost adus cu ambulanța  luni, 19 august, la ora 12:47, la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, cu durere lombară dreaptă cu iradiere anterioară, tulburări micționale, cefalee intensă greață, vărsături și câteva ore mai târziu a decedat.

În timp ce era investigat situația sa a început să se agraveze.  Cu toate acestea, familia a refuzat internarea contrar indicațiilor medicului, fapt ce a fost consemnat în foaia de observație.

Reprezentanții spitalului spun că  rudele pacientului l-au băgat cu forța în autoturismul personal în timp ce acesta vărsa sânge, urlând că vor să îl ducă cu ambulanța acasă.

De cealaltă parte, rudele bătrânului au cu totul altă versiune și spun că omul a murit din cauza personalului medical.

„Bun… deci l-a luat acasă …nu au vrut să îi dea salvare( el fiind un om mare și înalt și solid),îl trăgea o asistentă de picioare să îl bage în mașina personală și nu au mai apucat, l-au zbicit și până la urmă a murit în fața spitalului ca un caine” , a scris nepotul pacientului decedat pe o rețea de socializare.

 

 

Articolul precedentConcluziile liberalilor în urma campaniei ”Implică-te” în Turnu Severin
Articolul următorO femeie s-a ales cu dosar penal pentru că avea plăcuțele cu numerele de circulație provizorie expirate