O femeie în vârstă de 46 de ani a sesizat prin 112 Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin cu privire la faptul că soțul său, de aceeași vârstă, o aștepta la ieșirea dintr-un ștrand balnear, deși are ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.

”La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, care a identificat-o atât pe persoana vătămată, cât și pe soțul acesteia, declarând polițiștilor că voia să discute cu soția sa, să se împace, aspecte confirmate și de către aceasta”, precizează IPJ Mehedinți.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti.

 

Articolul precedentSporul natural negativ al populației în Mehedinți se accentuează
Articolul următorPreședintele TNL Mehedinți, Cristian Pavel: “Fiecare zi cu Viorica Dăncilă în funcția de premier e o zi pierdută pentru România”