Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 500 de milioane de euro, propusă penteu a sprijini întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniile turismului, cazării, serviciilor alimentare, agențiilor de turism, în contextul epidemiei de coronavirus. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar, informează Reprezentanța CE în România. 

Sprijinul public, sub formă de subvenții directe, va acoperi până la 20% din pierderile de venituri (sau, în cazul anumitor agenții de turism care aplică un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a înregistrat în perioada 1 ianuarie – 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Măsura, aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat, urmărește să ajute beneficiarii să-și acopere nevoile de lichidități și să  continue activitățile în timpul pandemiei și ulterior.

Condiții de acordare a ajutorului:

– sprijinul nu va depăși 1,8 milioane EUR per beneficiar, astfel cum se prevede în cadrul temporar

– ajutorul va fi acordat cel mai târziu la 31 decembrie 2021

„măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, potrivit unui comunicat al Reprezentanței CE.

Articolul precedentTrei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore în Mehedinți
Articolul următorVIDEO Culisele statului paralel | Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea, un proiect DISTRUS de nepăsare. Misterul milionului de euro