În aceste zile, la sediul Registrului Auto Român din Drobeta Turnu Severin se toarnă un covor asfaltic în curtea interioară a instituției.

Prefectul Cristinel Pavel a vizitat lucrarea, alături de viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan și directorul RAR – filiala Mehedinți, ing Lilică Bumbaru.

”Iată că și la sediul RAR din Drobeta Turnu Severin se lucrează de zor la modernizarea curții interioare. Este o suprafață destul de mare și această lucrare reprezenta o necesitate, având în vedere numărul mare de cetățeni care vin aici cu diferite probleme privind inspecțiile tehnice, verificări tehnice, omologări ale autovehiculelor. Îl felicit pe directorul Registrului, dl. ing. Bumbaru, pentru că a reușit să obțină finanțarea de la Ministerul Transporturilor pentru realizarea acestei investiții”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Articolul precedentPeste 1.000 de persoane verificate acasă dacă respectă măsura izolării la domiciliu
Articolul următorMănăstirea Strehaia și-a serbat astăzi hramul