Meteorologii au emis, vineri, o atenționare meteo ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică pentru întreaga țară, dar și o avertizare cod galben de cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului, care vor dura până sâmbătă seara.

Astfel, potrivit Adiminstrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 31 martie, ora 12 – 2 aprilie, ora 21 vor fi ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20…40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.
Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.

Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat.

Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.

De asemenea, pentru  intervalul 31 martie, ora 18 – 2 aprilie, ora 21 intră în vigoare o avertizare cod galben de cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului, valabilă pentru 19 județe din țară. 
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat și Maramureș cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

 

Imagine
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentTânără din Dolj, lovită de un TIR condus de un bărbat din Mehedinţi
Articolul următorTraficul rutier blocat în judeţul Vâlcea după ce un autotren a derapat