Pe 27 decembrie, de sărbătoarea cu cruce roșie Sfântul Ștefan, creștinii ortodocși și greco-catolici pot rosti cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni, despre care se spune că îndeplinește orice dorință.

Creștinii ortodocși și greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Aceștia pot rosti una dintre cele mai puternice rugăciuni făcătoare de minuni, despre care se spune că ne ferește de rele și ispite.

“Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ştefane, cel ce ai preaslăvit pe Dumnezeu în trupul tău de mucenic, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de ispite şi de nevoi, ci te roagă Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea aceasta şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul pornit asupra noastră, pentru păcatele noastre.

Roagă-te pentru noi, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi! Roagă-te să depărteze de la noi tot păcatul, ispita, necredinţa, necazul, boala şi mustrarea Lui cea dreaptă şi să ne apere pe noi, poporul Său.

Ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm nespusa bunătate a lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin!”

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentBilanț coronavirus 27 decembrie. Peste 500 de noi infectări. Câte decese s-au raportat, în ultimele 24 de ore
Articolul următorTrafic restricţionat astăzi pe autostrada Bucureşti- Piteşti