Sfârșit de săptămână încărcat pentru pompierii din Mehedinți

În acest weekend, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au fost înregistrate 46 de solicitări în situaţii de urgenţă, 31 dintre acestea privind acordarea asistenţei medicale de către paramedicii SMURD.

În perioada 10-12 decembrie, pompierii mehedinţeni au intervenit pentru stingerea a şase incendii, ridicarea unui element de muniţie, îndepărtarea unui element de construcţie desprins de pe faţada unei clădiri, transportarea unei persoane supraponderale cu probleme medicale, dar şi la şase accidente rutiere, în care au fost implicate 14 persoane, 6 dintre acestea necesitând îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la spital de către echipajele SMURD şi SAJ. Pentru una dintre victime, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 6, pe raza comunei Prunişor. Din nefericire, victima a fost declarată decedată de medicul SAJ.

Totodată, paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală celor 31 de persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Dintre cele şase incendii stinse de pompierii mehedinţeni, patru s-au manifestat la vegetaţie uscată pe raza localităţilor Traian, Ilovăţ, Ghelmegioaia şi Iloviţa, unul a izbucnit la o casă de locuit, în municipiul Drobeta Turnu Severin, iar altul la un depozit de furaje, în localitatea Punghina.

Deşi a fost stins de pompierii militari din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin în limitele găsite, incendiul izbucnit în localitatea Ilovăţ, duminică după-amiază, a cuprins circa 10 hectare de vegetaţie uscată. Alături de pompieri, la intervenţie au participat şi doi voluntari ai S.V.S.U. Ilovăţ.

Duminică seara, un alt echipaj din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de evacuarea a fumului la o casă de locuit din municipiul Drobeta Turnu Severin. Incendiul, anunţat la scurt timp de la producere, a fost stins imediat de către pompieri, nefiind înregistrate pagube.

Articolul precedentFestivalul internaţional de literatură „Mihai Eminescu” de la Severin a ajuns la XXX-a ediție
Articolul următorExpoziție dedicată scriitorului Petre Ispirescu la 190 de ani de la nașterea sa