În acest weekend, pompierii mehedințeni au intervenit pentru salvarea unui animal, stingerea a două incendii, deblocarea ușilor a trei apartamente, transportarea a două persoane supraponderale, cu probleme medicale, dar și pentru acordarea asistenței medicale de urgență celor 28 de persoane, care au solicitat ajutorul apelând numărul de urgență 112.
Vineri, 06 martie a.c., spre seară, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru deblocarea ușii unui apartament, situat pe strada I. C. Brătianu din municipiul Drobeta Turnu Severin, în interiorul căruia exista suspiciunea că o persoană necesita îngrijiri medicale.
După pătrunderea forțelor de intervenție în interiorul apartamentului, persoana a fost găsită căzută în dormitor. Paramedicii SMURD i-au acordat, imediat, primul ajutor medical de urgență, ulterior persoana – o femeia, în vârstă de 77 de ani, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Dr. Tr. Severin.
Tot vineri, seara, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin a intervenit pentru deblocarea ușii unui alt apartament, de această dată, pentru înlăturarea riscului de producere a unui incendiu, după ce proprietarul a lăsat un ibric pe aragazul pornit.
De asemenea, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Bălăcița. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, construită din paiantă, având șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă și plăci de azbociment. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit, produs la un cablu electric neizolat corespunzător.
Duminică dimineață, un alt echipaj din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru salvarea unui câine căzut într-o hazna, în orașul Vânju Mare. Pompierii au acționat cu accesoriile din dotare pentru scoaterea în siguranță a animalului, aflat la o adâncime de circa doi metri.
În cursul după-amiezii de duminică, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru deblocarea ușii unui apartament, în interiorul căruia exista suspiciunea că se afla o persoană care necesita îngrijiri medicale. După pătrunderea forțelor de intervenție în interiorul apartamentului, situat pe strada Mărăști din municipiul Drobeta Turnu Severin, persoana, un bărbat în vârstă de circa 69 ani, a fost găsită decedată.