Și beat și fără permis de conducere. Șoferul a fost prins pe o stradă din Turnu Severin

 

Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliția Drobeta Turnu Severin au identificat un bărbat de 41 ani, din municipiu, care conducea un autoturism pe Bulevardul Porțile de Fier I, fără a poseda permis de conducere.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

 

Articolul precedentCe infracțiuni se petrec în târgurile comunale
Articolul următorMăsuri pentru siguranța traficului pe drumurile județene