Hramul noii biserici din localitatea Baloteşti, Soborul celor 12 Apostoli, se constituie într-un nou reper în timpului sacru în care se desfăşoară viaţa liturgică a credincioşilor din această comunitate, anunță Episcopia Severinului și Strehaiei.

Praznicul va fi marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria şi locţiitor al Daciei Felix, marţi 30 iunie.

Cei doi ierarhi vor fi înconjurati de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile vor fi asigurate la strană de grupul psaltic de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

 

Articolul precedentStrăinii ocolesc județul Mehedinți pentru investiții
Articolul următorDunărea şi-a luat tributul. Pompierii au scos din ape trupul neînsufleţit al unui adolescent înecat