Primul aparat Real Time PCR pentru depistarea infecțiilor cu coronavirus a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin și de astăzi este funcțional.
”Marile companii din cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri au dat dovadă de solidaritate în aceste zile cumplite prin care trecem și au făcut sponsorizări importante pentru spitalul nostru județean. Vreau să-i mulțumesc domnului ministru Virgil Popescu căruia i se datorează acest sprijin esențial, am făcut apel la ajutorul domniei sale știind cu toții situația în care se află această unitate medicală. Hidroelectrica a ajutat cu 1.500.000 de lei, Electrica a oferit 30.000 de euro și iată acum alte companii din cadrul Ministerului Economiei au sponsorizat Crucea Roșie care a achiziționat 10 aparate Real Time PCR, unul din acestea fiind adus la Spitalul din Turnu Severin. Mă bucur mult pentru faptul că acum cadrele medicale au posibilitatea să se testeze și astfel să-și desfășoare activitatea liniștite în lupta contracronometru cu acest virus periculos”, spune prefectul Cristinel Pavel.
Prefectul Cristinel Pavel mai spune că până la sfârșitul acestei luni un alt aparat Real Time PCR, de ultimă generație, pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus, va ajunge la spitalul din Turnu Severin, tot cu sprijinul ministrului Virgil Popescu, printr-o donație a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.
”Vreau să le mulțumesc companiilor din domeniul Energiei, aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (OMV Petrom, Hidroelectrica, Electrica, Romgaz și Nuclearelectrica) care au donat sume importante de bani către Crucea Roșie România pentru a achiziționa 10 aparate.
Mă bucur că Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin poate asigura testarea mehedințenilor, pentru a reuși să depisteze în timp util pacienții infectați cu noul tip de coronavirus, pentru ca, ulterior, dacă este cazul, să primească îngrijirile necesare.
Vreau să le mulțumesc și celor de la Hidroelectrica care au donat și individual suma de 1.500.000 lei, și celor de la Electrica, care au donat și individual suma de 30.000 de euro, spitalului nostru județean prin care se vor achiziționa materiale sanitare și echipamente ATI de ventilație mecanică.
De asemenea, vreau să îi mulțumesc și colegului meu Ion Ștefan ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a alocat peste 3 milioane lei, din fonduri europene, pentru achiziția de aparatură performantă pentru dotarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, la spitalul nostru”, spune ministrul Economiei, Virgil Popescu.