În zonă au loc lucrări de consolidare în porțiunea trecerii la nivel cu calea ferată
Traficul pe Drumul Național 64, la Fălcoiu va fi închis. Decizia vine pentru consolidarea căii ferate.
Traficul pe Drumul Național 64 (Caracal - Râmnicu Vâlcea) la kilometrul 13+700 metri, este închis începând de miercuri, 27 aprilie 2022, ora 20,00.
În zonă au loc lucrări de consolidare în porțiunea trecerii la nivel cu calea ferată.
Restricțiile se vor aplica timp de câteva ore, timp în care șoferilor care folosesc acest drum le vor fi indicate rute ocolitoare.
„Începând de astăzi, 27 aprilie 2022, ora 20:00, pe Drumul Național 64, la kilometrul 13 + 700 metri, în comuna Fălcoiu, județul Olt, vor fi efectuate lucrări de consolidare a liniei de cale ferată, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.
Astfel, traficul rutier va fi închis total în zona trecerii la nivel cu calea ferată, în perioada 27 aprilie a.c., ora 20:00 – 28 aprilie a.c., ora 04:00, și va fi deviat în funcție de categoria de autovehicule, fiind folosiți piloți la dirijare.
În această perioadă, polițiștii rutieri recomandă folosirea rutelor ocolitoare, după cum urmează:
Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone: Drumul Național 64 – Drumul Comunal 84 ( strada Plopilor – comuna Fălcoiu) – Drumul Comunal 84A (strada Primăriei – comuna Fălcoiu) – Drumul Comunal 85 (strada Principală – comuna Fălcoiu) – Drumul Național 64 și retur.
Pentru categoria de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone: Drumul Național 64 – Drumul Județean 644 (strada Principală, comuna Șopârlița) – Drumul Comunal 10 (strada Ruscă, comuna Șopârlița spre comuna Dobrun), Drumul Județean 643 (strada Principală, comuna Dobrun) spre Drumul Național 64 și retur“- Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt
În intervalul de timp menționat circulația feroviară s- a închis pe ruta Piatra Olt – Caracal.
Traficul s- a reluat, începând cu data de 28 aprilie 2022, ora 04:00, pe Drumul Național 64, însă circulația se va desfășura alternativ, pe un singur sens, până la finalizarea lucrărilor de consolidare, fiind instalată semnalizare rutieră temporară.