Marea Britanie a trecut la raționalizarea uleiului. Ucraina era principalul furnizor

Marea Britanie a trecut la raționalizarea uleiului. Ucraina era principalul furnizor
Unii retaileri au raționalizat și alte tipuri de uleiuri des folosite, cum ar fi cel de măsline sau cel de rapiță.
Marile hipermarketuri din Marea Britanie au trecut la raționalizarea uleiului de floarea-soarelui, în condițiile în care cele mai mari cantități erau importate din Ucraina. Unii retaileri au raționalizat și alte tipuri de uleiuri des folosite, cum ar fi cel de măsline sau cel de rapiță.
Tesco a impus o limită de 3 sticle de ulei/client, în timp ce Waitrose și Morrisons vând doar câte 2 sticle, potrivit BBC, citat de Realitatea Financiară.
Reprezentanții din retail au afirmat că este vorba de o restricție temporară, astfel încât produsul „să ajungă pentru toți consumatorii”.
La scurt timp a fost limitată și vânzarea pentru uleiurile de măsline și rapiță, pentru că cererea a crescut spectaculos, în absența uleiului de floarea-soarelui.
Potrivit oficiului de statistică britanic, prețul uleiului de gătit a crescut cu 7% de la declanșarea conflictului din Ucraina, iar datele publicate la mijlocul lunii aprilie indică o scumpire cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Chiar și așa, un litru de ulei de floarea-soarelui este mai ieftin în Marea Britanie decât în România, cu toate că țara noastră este cel mai mai producător de floarea-soarelui din UE.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News














