SE DESFIINȚEAZĂ DOUĂ CENTRE DE PLASAMENT ÎN MEHEDINȚI

plasament
Consilierii județeni, întruniți în ședință de îndată, au aprobat astăzi planul de închidere a două centre de plasament din subordinea DGASPC Mehedinți. Măsura vine ca urmare a unei modificări legislative, aprobate în iunie de Guvernul României, potrivit căreia în locul acestor centre se plasamentul se va face în case de tip familial.
Două dintre cele mai vechi și mai cunoscute centre de plasament din județul Mehedinți vor fi închise definitive, până la finele anului 2020. Măsura vine ca urmare a modificărilor legale aduse în acest sens de Guvernul României. Prin această măsură, Executivul vizează
încurajarea plasamentului la familie sau rude, prin acordarea unui îndemnizaţii de sprijin. În Mehedinți este vorba de centrele de plasament „Sfântul Nicodim”, de la Gura Văii și Centru de Plasament pentru copiii cu dizabilități între 0 și 7 ani, aflat în spatele Maternității șin municipiu. În urma aplobării planului de închidere, operațiunea se va face etapizat, timp de un an și jumătate, iar copiii de aici vor fi mutați în case de tip familial.
Astfel de case de tip familial se vor amenaja în perioada următoare pe cheltuiala bugetului județean. În acest sens, consilierii județeni au votat astăzi un alt proiect de hotărâre vizând indicatorii tehnico-economici ai investiției.Actul normativ adoptat de Guvern introduce obligaţia autorităţilor de la nivel local, dar şi a furnizorilor privaţi de servicii sociale, de a închide centrele de plasament de tip vechi sau de a reorganiza serviciile de tip rezidenţial, până la sfârșitul anului 2020. După data de 01 ianuarie 2021, funcţionarea centrelor de plasament este interzisă, iar nerespectarea acestei prevederi va fi considerată contravenţie şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 3.000 lei şi 10.000 lei.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News











