VÂNT DE PESTE 100 DE KILOMETRI LA ORĂ PE TANSALPINA. ZĂPADA ATINGE 70 DE CENTIMETRI ÎN ZONA URDELE

VÂNT DE PESTE 100 DE KILOMETRI LA ORĂ PE TANSALPINA. ZĂPADA ATINGE 70 DE CENTIMETRI ÎN ZONA URDELE
Momentan, drumul rămâne închis circulaţiei publice
Vântul atinge, marți, peste 100 de kilometri la oră,pe DN67C Transalpina, a declarat, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Cristi Tudor.
Potrivit acestuia, în zona Urdele, carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă de aproximativ 70 de centimetri.
„Dacă vineri toată partea carosabilă era curată de zăpadă şi indicatoarele erau aproape finalizate, astăzi vântul foarte puternic a rupt foarte mult indicatoare şi zăpada căzută în ultimele zile a făcut ca în zona Urdele, de exemplu, să avem un strat de zăpadă de aproximativ 70 de centimetri pe partea carosabilă, zăpadă viscolită şi nou depusă în urma precipitaţiilor sub formă de ninsoare.
Momentan drumul rămâne închis circulaţiei publice, nici noi nu putem lucra în aceste condiţii, iar în momentul în care totul este pregătit şi se va decide reluarea circulaţiei, vom anunţa această decizie. Avem la rafală peste 100 de kilometri la oră, a rupt indicatoare montate pe ţeavă groasă, ţeavă de panou”, a menţionat Cristi Tudor.
Citește și:
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
- 15:44 - Armistițiul de Paște, făcut praf: Ucraina și Rusia se acuză de mii de încălcări
- 14:09 - Când sărbătorim Paștele în 2027 și în următorii ani
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News










