Ilie Bolojan explică de ce PNL a refuzat Guvernul Tomac: „Este o formulă de tip paravan care scuteşte PSD”

Ilie Bolojan
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că liberalii nu au susţinut Guvernul propus de Eugen Tomac, considerând că această formulă ar permite PSD să influenţeze actul de guvernare fără să îşi asume responsabilitatea politică pentru actuala criză.
Liderul liberal a acuzat social-democraţii că au provocat căderea fostului Executiv, dar au evitat ulterior să îşi asume conducerea unui nou guvern.
„Dintr-o perspectivă politică, nu am acordat un vot de susţinere pentru că această formulă este una de tip paravan care scuteşte Partidul Social Democrat, cel care a generat această criză politică, care a dărâmat Guvernul din care a făcut parte după ce am luat măsuri pentru a limita risipa, după ce le-au fost afectate interesele şi în loc ca, în mod principial, aşa cum ar fi fost normal, dacă ai dărâmat un guvern să-ţi revendici postul de premier, nu avem această situaţie, vedem că de peste o lună de zile PSD nu îşi revendică postul de premier, nu şi l-a revendicat.
Sigur, rămâne de văzut dacă domnul preşedinte i-ar fi nominalizat, i-ar fi încredinţat sau nu, dar n-a făcut asta, nu a venit cu o soluţie pentru a rezolva această criză politică şi această formulă ar fi fost, de fapt, una de exonerare a lor, adică să fii într-o formă de guvernare în care să participi în mod indirect, dar să nu-ţi asumi responsabilitatea, ceea ce din niciun punct de vedere nu este corect, nici moral, nici din punct de vedere politic, dar nici din punct de vedere al lucrurilor care trebuie făcute pentru România în perioada următoare”, a afirmat Ilie Bolojan.
Potrivit liderului PNL, România are nevoie de o formulă de guvernare în care partidele implicate să îşi asume deschis responsabilitatea pentru deciziile luate, fără soluţii politice de compromis care să permită evitarea răspunderii în faţa electoratului.
Citește și:
- 16:40 - Ilie Bolojan, despre o nouă nominalizare la Palatul Victoria: „Decizia va fi luată în partid”
- 12:25 - Europarlamentarii AUR / ECR solicită Comisiei Europene explicații privind incidentul dronei ucrainene din Portul Constanța
- 21:51 - Oana Gheorghiu sfidează CSM-ul: „Da, sunt vinovată că am cerut eliminarea pensiilor speciale”
- 21:10 - Ana Maria Păcuraru, invitată la conferința de la Washington. Șeful companiei principale de gaz din SUA, la Realitatea PLUS
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mehedinti și pe Google News
























